Sernik

După ce am încercat un cheesecake japonez, fără blat, şi un cheesecake “obişnuit”, cu blat de biscuiţi, a venit timpul pentru o altă reţetă, tradiţională poloneză (Sernik – SEHRR-neek), cu un blat asemănător celor de tarte. Spre deosebire de cheesecake-urile de origine sau inspiraţie americană, acesta se face cu brânză proaspătă de vaci, în poloneză twaróg (TVAH-rroog). Reţeta pe care am folosit-o are chiar origini poloneze, de la Anna Chodan Krol din Rudka.

Eu m-am îndrăgostit de această prăjitură şi mi-a plăcut foarte mult cum se văd în cremă seminţele de vanilie. Am trecut-o deja pe lista prăjiturilor de re şi refăcut.

Smacznego!

SERNIK

Blat:

• 260 g făină
• 100 g zahăr
• ¾ linguriţă praf de copt
• 150 g unt rece, tăiat cubuleţe
• 2 gălbenuşuri mari
• 3 linguri smântână

Cremă:

• 150 g unt, la temperatura camerei
• 400 g zahăr (sau 300-350 g dacă nu vreţi să iasă prea dulce)
• 4 ouă mari
• 1 păstaie de vanilie sau ½ linguriţă extract de vanilie
• 900 g brânză proaspătă de vaci

Pentru aluat, punem făina, zahărul şi praful de copt în robotul de bucătărie şi le amestecăm puţin.

Adăugăm apoi untul rece, tăiat cubuleţe, şi amestecăm, la ca aluatul de tarte, până ce compoziţia arată ca un orez amestecat cu făină.

Separat, amestecăm gălbenuşurile şi smântâna, apoi turnăm lichidul peste compoziţia din robot.

Amestecăm din nou, doar până se omogenizează şi aluatul începe să se lege.

(În lipsa unui robot de bucătărie, puteţi face aluatul cu mâna, lucrând la fel ca la aluatul pentru tarte.)

În reţeta originală, se menţionează că se poate adăuga un ou întreg, dacă aluatul este prea uscat şi nu s-a legat, sau dacă este prea moale să se lase circa o 1 oră la frigider. Mie mi-a ieşit bine, deci am trecut mai departe.

Ungem o tavă de circa 20x30 cm cu unt.

Frământăm puţin aluatul, ca să formăm o bilă de aluat, apoi îl întindem suficient de mult încât să îmbrace fundul şi pereţii tăvii. Pentru a nu se lăsa la copt, rulăm puţin marginea, dublându-o.

La mine s-a dovedit totuşi puţin cam moale şi se lipea de blatul de lucru. Aşa că l-am întins direct în tavă, cu ajutorul unei linguri şi a degetelor (atenţie însă, trebuie lucrat repede, pentru a nu topi untul din aluat de la căldura mâinii).

Dacă mai rămâne aluat, îl păstrăm pentru a decora prăjitura după ce punem crema de brânză.

Pentru că mai durează până facem crema, punem tava, acoperită cu o folie de plastic sau aluminiu, în frigider pentru cel puţin 30 de minute.

Pentru cremă, mixăm untul moale cu zahărul până devine cremos.

Separăm ouăle şi adăugăm în amestecul de unt doar gălbenuşurile. Adăugăm şi vanilia şi mixăm până obţinem o cremă fină.

Adăugăm apoi brânza de vaci (dacă nu este foarte fină, puteţi să o treceţi printr-o sită sau să o mixaţi puţin în blender) şi mixăm, la viteză mică, până se încoporează bine în cremă.

Batem separat albuşurile spumă şi le încorporăm (o treime, apoi restul) în crema de brânză, amestecând uşor cu o spatulă.

Acum dăm drumul la cuptor, la foc mediu, şi scoatem tava din frigider.

Înţepăm aluatul din loc în loc cu o furculiţă şi turnăm crema de brânză, pe care o nivelăm frumos.

Dacă ne-a mai rămas aluat, îl rupem bucăţele, pe care le rulăm şi le aşezăm în diagonală pe prăjitură.

Coacem prăjitura la foc potrivit, pentru 20-30 de minute. Ca să fim siguri că este gata, verificăm prăjitura: marginile aluatului ar trebui să fi devenit aurii, iar crema să fie stabilă pe margine, dar gelatinoasă în centru. În cazul acesta, stingem focul şi lăsăm prăjitura în cuptor, cu uşa întredeschisă, până se răceşte complet.

(În reţeta originală, timpul de coacere era de 50-60 de minute. La mine a fost gata după circa 25 de minute. De aceea este important să verificăm prăjitura, pentru a nu o coace prea mult. Lăsându-o în cuptorul cald, va continua să se coacă, iar mijlocul va deveni ferm).

Când s-a răcit, acoperim tava cu folie şi o dăm la frigider.

O porţionăm (dintr-o tavă cu dimensiunile menţionate, ies 12 bucăţi destul de mărişoare) şi o servim cu zâmbetul pe buze, că tare bună mai e!

Poftă bună!

Eu am decorat-o cu flori de liliac zaharisite!

******************************************************************************************************

Săptămâna poloneză / Polish Week

9 mai 1999… aveam 11 ani, era o zi frumoasă de primăvară. Mama m-a luat de mână şi am mers împreună la Piaţa Unirii, unde urma să aibă loc slujba ţinută de Patriarhul României, avându-l alături pe Papa Ioan Paul al II-lea, aflat în prima sa vizită într-o ţară majoritar ortodoxă. Nu îmi aduc aminte prea multe din acea zi, dar simt în suflet bucuria întâlnirii cu un om deosebit, pentru care sunt recunoscătoare. A fost singura dată când l-am văzut “live”, prima mea vizită în Roma şi deci Vatican având loc abia în 2007 (chiar de ziua mea, dar asta este altă poveste). Am fost “alături”, din faţa televizorului, de cei adunaţi în Piaţa San Pietro în primăvara lui 2005, pentru a se ruga pentru el şi am fost din nou impresionată de iubirea cu care era înconjurat şi care nu avea cum să fie decât un răspuns la iubirea pe care o oferea el. De atunci am văzut filmări, documentare, filme şi am citit cărţi şi articole (chiar acum citesc biografia sa, Witness to Hope, scrisă de George Weigel) şi cu cât aflu mai multe despre el, sunt tot mai convinsă de faptul că a fost un om deosebit, depăşind graniţele confesiunii şi religiei sale.

Deşi nu sunt catolică, mă bucură nespus faptul că duminica aceasta, 27 aprilie, Papa Ioan Paul al II-lea va fi canonizat. Aş fi vrut să mă aflu şi eu în Piaţa San Pietro, printre numeroşii pelerini din toată lumea, cu siguranţă nu doar catolici. Nu s-a putut însă, dar voi urmări tot ce se întâmplă acolo la televizor. În plus, am hotărât ca săptămâna aceasta să încerc câteva dulciuri poloneze, printre care şi kremówka papieska (kreh-MOOV-kah pah-PYESS-kah), despre care se ştie că era prăjitura preferată a fostului papă. Aşa voi putea face şi comparaţia cu originalele din Polonia, destinaţia mea viitoare de vacanţă.

Aseară am pregătit Sernik, un cheesecake polonez, din care abia aştept să gust. Pentru restul aştept weekend-ul. Am să împărtăşesc cu voi reţetele şi impresii!

• Mazurek

Nie lękajcie się!

Non abbiate paura di accogliere Cristo e di accettare la sua potestà!
Aiutate il Papa e tutti quanti vogliono servire Cristo e, con la potestà di Cristo, servire l’uomo e l’umanità intera!
Non abbiate paura! Aprite, anzi, spalancate le porte a Cristo!
Alla sua salvatrice potestà aprite i confini degli Stati, i sistemi economici come quelli politici, i vasti campi di cultura, di civiltà, di sviluppo. Non abbiate paura! Cristo sa “cosa è dentro l’uomo”. Solo lui lo sa!

(din prima Omilie a pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, 22 octombrie 1978)

******************************************************************************************************

Curd de rodii cu ghimbir / Pomegranate and Ginger Curd

Curios lucru că până acum nu v-am prezentat nicio reţetă cu rodii, căci îmi plac tare mult. Săptămâna trecută am pregătit acest curd, pentru tortul de Paşte, inspirându-mă din această reţetă, doar că eu am adăugat şi puţin suc de ghimbir. Rezultatul: o cremă răcoritoare, uşor acrişoară, de un roz atât de frumos. Sunt cu atât mai mândră de rezultat cu cât am stors rodiile cu mâna, obţinând un suc roşu intens, pur, proaspăt şi acrişor, fără a folosi blenderul cum îmi propusesem iniţial, ceea ce ar fi adus un gust amărui de la seminţele sparte.

CURD DE RODII CU GHIMBIR

(pentru circa 575 g curd)

• 30 g amidon
• 2 linguri zahăr tos
• 1 lingură apă
• 2 gălbenuşuri mari
• un vârf de sare
• 500 ml suc de rodie (obţinut din 3-4 rodii)
• 1 linguriţă suc de ghimbir (obţinut din stoarcerea ghimbirului proaspăt ras)
• 30 g unt nesărat

Pentru sucul de rodie, spălăm bine fructele şi le tăiem pe jumătate.

Stoarcem deasupra unui castron jumătatea de rodie cu o mână, iar cu cealaltă presăm seminţele din interior pentru a le sparge şi a elibera sucul.

Trecem sucul obţinut prin sită şi stoarcem bine seminţele rămase.

După această etapă, putem să trecem din nou sucul printr-o sită mai fină, pentru a elimina orice rămăşiţă de pulpă de fruct sau din membrana albă.

Eu am obţinut din 3 rodii 550 ml suc, dar depinde de cât de zemoase sunt.

Pentru sucul de ghimbir, curăţăm o bucată de rădăcină (cam 2-3 cm lungime) şi o radem. Stoarcem ghimbirul ras şi gata sucul.

Amestecăm bine amidonul, zahărul, apa, gălbenuşurile şi sarea într-un castron (care se poate folosi la bain-marie).

Fierbem sucul de rodie amestecat cu cel de ghimbir, pe foc mic spre mediu. Înainte să înceapă să clocotească sau cel târziu la primul clocot, îl luăm de pe foc.

Turnăm cam 60 ml suc peste amestecul de gălbenuş, amestecând continuu cu un tel. Adăugăm treptat şi restul de suc, continuând să amestecăm.

Punem castronul peste o cratiţă cu apă fierbând şi amestecăm cu grijă cu telul. La început este foarte lichid şi nu dă semne că s-ar îngroşa: nu vă faceţi griji, în câteva minute începe să se îngroaşe.

Când s-a îngroşat, încercăm crema cu o lingură: dacă dăm cu degetul pe spatele lingurii băgate în cremă şi rămâne o linie clară, crema este gata.

Luăm de pe foc şi adăugăm untul rece, tăiat cubuleţe. Amestecăm bine cu telul până se topeşte tot untul.

Dacă crema nu este fină, putem să o trecem prin sită.

O turnăm într-un borcan şi o lăsăm să se răcească. O punem apoi în frigider, unde o putem păstra cam 1-2 săptămâni.

La mine, după ce s-a răcit, s-a transformat într-o compoziţie gelatinoasă. Amestecată cu telul, revine însă la textura fină.

Poftă bună!

******************************************************************************************************