miercuri, decembrie 31, 2014

Kakemenn


Crăciun fără fursecuri? În niciun caz! Mai ales că se pot face din timp şi le păstrăm apoi în cutii metalice 2-3 săptămâni sau chiar mai mult... depinde cât rezistă.. poftelor. Deşi îmi propun în fiecare an să nu le mai fac în ultima clipă, tot acolo ajung. Să mă fi văzut în seara de Ajun cum coceam tavă după tavă. La anul, mă apuc din timp!
Revenind la reţete, anul acesta am ales o reţetă de turtă dulce poloneză (o să apară zilele următoare pe blog) şi o reţetă de fursecuri norvegiene, aceşti kakemenn. Aş mai fi făcut şi altele, aveam lista lungă, dar n-am mai avut când.
Kakemenn, sau fursecuri omuleţi, sunt uşor de făcut şi foarte buni. Nu au mirodenii, ca turta dulce, aşa că sunt perfecţi pentru copii sau pentru cei care nu sunt fani mirodenii.

KAKEMENN

 

pentru 40-50 fursecuri:
  • 50 g unt
  • 100 g zahăr
  • 100 ml lapte
  • 240 g făină
  • ½ linguriţă amoniac (sau ¼ linguriţă praf de copt + ¼ linguriţă bicarbonate de sodiu)

Prăjitură portugheză de Crăciun / Portuguese Christmas Cake


De Crăciun nu putea să lipsească un dulce portughez. Mai ales că nu am mai făcut unul de multă vreme. Din mulţimea de reţete tradiţionale sau mai moderne, am ales această prăjitură, foarte aromată, cu multe fructe uscate şi confiate, cu multă cacao şi nu foarte dulce în ciuda cantităţii destul de mari de zahăr.
Din cantităţile de mai jos ies două prăjituri coapte într-o formă rotundă de circa 25 cm diametru, dar se poate coace tot aluatul într-o tavă de guguluf – în acest caz, timpul de coacere va fi mai mare. Eu am ales prima variantă, pentru că voiam să duc această prăjitură la o petrecere şi, văzând că mi-a ieşit destul de mult aluat, am profitat pentru a lăsa şi acasă o mostră. Rămâne deci la alegerea voastră.

PRĂJITURĂ PORTUGHEZĂ DE CRĂCIUN


  • 230 g unt, la temperatura camerei
  • 5 ouă
  • 500 g zahăr
  • 110 g cacao
  • 220 ml lapte de cocos
  • 1 linguriţă extract de vanilie
  • un vârf sare
  • ½ linguriţă coajă rasă de lămâie (opţional)
  • 290 g + 70 g făină
  • 150 g stafide
  • 150 g fructe confiate, tăiate cubuleţe
  • 1 lingură praf de copt

marți, decembrie 30, 2014

Sos special de merişoare / Special Cranberry Sauce


Sunt fericită că vă pot spune că am pregătit zilele acestea prima mea gâscă la cuptor. În România nu face parte din tradiţia gastronomică de sărbători, dar îmi doream de multă vreme să încerc şi eu. Am pregătit-o după reţeta lui Gordon Ramsay, care la începutul emisiunii spunea să nu ne fie frică să gătim gâscă. Nu pot să spun că a fost foarte uşor, dar nici prea greu de pregătit, iar rezultatul a fost excelent. O să mai încerc şi Crăciunul următor.
Acum nu vă prezint decât varianta mea de sos de merişoare, la care am adăugat coajă confiată de portocale şi un praf de scorţişoară. Pentru gâscă, urmaţi sfaturile lui Gordon Ramsay!

SOS SPECIAL DE MERIŞOARE


  • 150 g merişoare proaspete (sau îngheţate)
  • 100 g zahăr
  • 100 ml apă (sau suc proaspăt de portocale)
  • 1 lingură coajă confiată de portocale, tăiată cubuleţe
  • ½ linguriţă scorţişoară

luni, decembrie 29, 2014

Cvintet de Dovleac / Pumpkin Quintet


Povestea acestui tort a început cu o întrebare: “Ce arome vrei pentru tortul tău?” şi un răspuns: “dovleac şi scorţişoară”. I-am pus această întrebare fratelui meu, imediat după ce am făcut astă vară tortul pentru sora mea. Aşa că am avut trei luni să mă gândesc cum să fac un tort minunat cu aceste două ingrediente. Am căutat reţete, le-am modificat, am făcut teste, le-am adaptat după gustul meu şi, uneori, le-am inventat (sau schimbat foarte mult). Rezultatul este mai jos. Pot spune cu mâna pe inimă (bazându-mă şi pe reacţiile pe care le-am primit la acest tort) că este unul din cele mai bune torturi pe care le-am făcut vreodată. Sunt şi mai mândră dacă mă gândesc că este creaţia mea şi nu doar o reţetă pe care am urmat-o de la A la Z. Cu siguranţă va fi unul din torturile care se vor găsi în cofetăria mea, când o voi deschide. Până atunci însă aruncaţi o privire la reţetă. Nu este complicată, deşi necesită multe creme şi, deci, cam multicel timp.
În ceea ce priveşte numele… ei bine, conţine dovleac pregătit în 5 feluri diferite. Şi uite aşa avem un Cvintet de Dovleac!

CVINTET DE DOVLEAC


Blat cu dovleac 1
  • 200 g făină
  • ½ linguriţă bicarbonat de sodiu
  • ½ lingură mirodenii*
  • 2 ouă
  • 175 g zahăr
  • 100 ml ulei
  • 250 piure de dovleac
Blat cu dovleac 2
  • 200 g făină
  • ½ linguriţă bicarbonat de sodiu
  • ½ lingură mirodenii*
  • 2 ouă
  • 175 g zahăr
  • 100 ml ulei
  • 250 piure de dovleac
  • 50 g nuci măcinate
*mirodenii (pentru 1 lingură): 1 ½ linguriţă scorţişoară, ½ linguriţă ienibahar, ½ linguriţă nucşoară, ½ linguriţă ghimbir
Cremă de dovleac şi mascarpone
  • 500 g mascarpone
  • 150 ml lapte condensat
  • 200 g piure de dovleac
  • ¼ linguriţă scorţişoară
Plus:

vineri, decembrie 26, 2014

Nuci caramelizate cu scorțişoară / Caramelized Walnuts with a dust of Cinnamon


Dovleac, nuci şi scorţişoară – un trio perfect, după mine. Va veţi întreba ce au a face nucile caramelizate cu dovleacul... Nimic direct, dar le-am folosit pentru a decora un frumos şi delicios tort. Mi-a venit această idee de când m-am gândit la tort, dar nu am ştiu exact cum să le fac până nu am mâncat nişte migdale caramelizate absolut delicioase în scurta mea vacanţă în Frankfurt. Am căutat o reţetă, am gasit-o şi doar am înlocuit migdalele cu nuci, adăugând şi un praf de scorţişoară la caramel. Mmmm, minunat!

NUCI CARAMELIZATE CU SCORŢIŞOARĂ



  • 50 g nuci
  • 50 g zahăr
  • ¼ linguriţă scorţişoară
  • 60 ml apă

Curd de dovleac / Pumpkin Curd


Sunt mândră să vă spun că aceasta este invenţia mea. Cum am ajuns la ea? Foarte simplu… când descopăr ceva nou şi îmi place, am tendinţa de a rămâne în acea zonă. Dacă vă uitaţi în arhiva blogului, veţi găsi câteva reţete de curd pe care le-am făcut pentru a le folosi mai apoi la torture. Aşa că m-am gândit: “de ce să nu încerc şi un curd de dovleac?”. Nici nu am mai căutat reţete (aşa că nu vă pot spune dacă sunt şi altele pe internet), ci am adaptat reţeta de curd de portocale (care era bazată pe o reţetă generală de curd). Am înjumătăţit cantităţile, pentru că nu eram sigură de rezultat, dar a fost îndeajuns pentru ce aveam nevoie… şi chiar foarte bun la gust!

CURD DE DOVLEAC


  • 120 g piure de dovleac
  • 75 g zahăr (dacă dovleacul nu este prea dulce şi vreţi o cremă destul de dulce, dolosiţi 100 g)
  • 3 ouă mari
  • 84 g unt, la temperature camerei
  • ¼ linguriţă scorţişoară

How to: Unt de dovleac / Pumpkin Butter


Pentru cei care nu au auzit până acum de unt de dovleac: nu, nu are deloc unt şi niciun fel de altă grăsime. Are ca bază piure de dovleac şi îl puteţi folosi întins pe pâine, prăjiturele, brioşe, cu clătite şi alte prăjituri. Sunt multe reţete pe internet şi multe din ele necesită multe ingredient, timp îndelungat şi, uneori, ustensile special. După ce am citit câteva reţete, am hotărât să mă folosesc de aceasta, pentru ingredient, şi de aceasta pentru instrucţiunile de preparare. Am făcut un borcan pentru a vedea cum iese. A fost uşor de făcut şi foarte gustos. Apoi l-am refăcut pentru tortul fratelui meu, cu mai puţine condimente de data aceasta pentru că prima dată mi se păruse totuşi prea condimentat pentru gustul meu. De asemenea, prima oară am folosit zahăr brun: asta i-a dat o aromă mai intensă de caramel, dar şi o culoare mai închisă. Aşa că acum am folosit zahăr alb, pentru că voiam o culoare mai intensă. Alegeţi voi pe care variantă o preferaţi.

UNT DE DOVLEAC


  • 450 g piure de dovleac
  • 100 g zahăr (alb sau brun)
  • 1 linguriţă scorţişoară
  • ⅛ linguriţă ghimbir pudră
  • ⅛ linguriţă nucşoară măcinată
  • ⅛ linguriţă cuişoare măcinate
  • ½ linguriţă extract de vanilie

How to: Piure de dovleac / Pumpkin Puree


Nu este vorba de o reţetă secretă sau ceva extraordinary. Dar m-am gândit că ar fi mai uşor să vă arăt într-o postare separată cum fac eu piureul de dovleac, mai ales că l-am tot folosit în multe reţete care urmează să fie publicate aici. Deci, de fiecare dată când va fi menţionat într-o reţetă, nu va trebui decât să urmaţi link-ul către această postare şi să vedeţi cum se face (asta dacă nu cumva aveţi propria metodă).
De data asta am copt dovleacul şi nu l-am mai fiert ca dăţile trecute (ca de exemplu pentru
brigadeiros de dovleac), folosind acest tutorial ca sursă de inspiraţie.

PIURE DE DOVLEAC


  • 1 dovleac
  • ulei

luni, decembrie 08, 2014

Tort “Dansul Îngerilor” / “Angels' Dance” Cake


Nu putea să treacă Moş Nicolae fără să lase un tort pentru mama mea, care îi poartǎ numele. Un tort de sezon, micuţ, simpatic foc, aromat... un frumos dans al îngerilor din turtă dulce şi ciocolată.
Reţetă inspirată din revista VEG, numărul de iarnă 2013 (p. 44), un proiect al Andreei Crăciun.

TORT “DANSUL ÎNGERILOR”



Foi de turtă dulce:
  • 400 g făină
  • 1 linguriţă praf de copt
  • 1 linguriţă bicarbonat
  • ¼ linguriţă sare
  • 1 linguriţă scorțişoară
  • 1 linguriţă ghimbir mǎcinat
  • 1 linguriţă nucşoară
  • ½ linguriţă cuişoare măcinate
  • 120 g unt, la temperatura camerei
  • 100 g zahăr brun
  • 120 g melasă
  • 1 ou
Cremă de ciocolată:
  • 200 g ciocolată neagră
  • 200 g ciocolată cu lapte
  • 200 ml smântână dulce
  • 1 lingură Cointreau (eu am pus un lichior grecesc, după gust părea să fie tot din portocale)
Plus:

sâmbătă, decembrie 06, 2014

Fursecuri “e.l.f.” / Cookies “e.l.f.”


Vine, vine Moş Nicolae!! Eu le-am pregătit celor dragi, pentru această zi, nişte fursecuri cu multă ciocolată şi nuci. Am văzut reţeta la începutul anului în emisiunea “La Prova del Cuoco”, am încercat-o în primăvară şi iată acum a ajuns şi pe blog. Sunt uşor de făcut şi absolut delicioase... iar dacă sunteţi fani ciocolată, cu siguranţă vor fi pe placul vostru. Ambalate simplu, în punguţe de celofan, devin un cadou dăguţ, pentru care veţi fi răsplătiţi cu cel mai frumos zâmbet! Aşa că, la treabă!
Dacă sunteţi curioşi de ce le-am numit “e.l.f.”, aflaţi că acesta va fi numele dulciurilor ciocolatoase pe care le voi face de acum încolo. În ceea ce priveşte semnificaţia numelui, rămâne deocamdatǎ un secret. Sunt însă şi eu curioasă dacă aveţi voi vreo idee. Lăsaţi-mi un comentariu şi cel mai simpatic poate primi un cadou dulce!

FURSECURI “E.L.F.”


circa 50 de fursecuri:
  • 200 g ciocolată
  • 80 g unt
  • 2 ouă
  • 80 g zahăr
  • 40 g făină
  • sare
  • ¼ linguriţă praf de copt 
  • 170 g ciocolată bucăţi
  • 200 g nuci (opţional prăjite)